Autor: Elena Farago
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...
Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...
miercuri, 21 mai 2014
marți, 6 mai 2014
Departe, cine știe...
Autor: Victor Eftimiu
Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –
Departe ... cine ştie în ce oraş ploios ...
Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –
Cum stai aşa ... cu fruntea în degetele pale ...
Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu ... singurătatea –
Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate ...
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe ...
În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –
Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare ...
Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –
Departe, cine ştie în ce oraş ploios !...
Din volumul „Poemele singurătăţii“ (1906 – 1912)
Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –
Departe ... cine ştie în ce oraş ploios ...
Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –
Cum stai aşa ... cu fruntea în degetele pale ...
Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu ... singurătatea –
Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate ...
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe ...
În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –
Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare ...
Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –
Departe, cine ştie în ce oraş ploios !...
Din volumul „Poemele singurătăţii“ (1906 – 1912)
joi, 1 mai 2014
O zi
Autor: Tudor Arghezi
Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viața mea-
Și la o răspântie cu statui
S-a întors văzând că nu-i.
S-a pierdut neputincioasă și pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.
Cine și-a pierdut o zi cât o viață
S-o caute repede. Se înoptează. Se lasă
ceață.
Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viața mea-
Și la o răspântie cu statui
S-a întors văzând că nu-i.
S-a pierdut neputincioasă și pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.
Cine și-a pierdut o zi cât o viață
S-o caute repede. Se înoptează. Se lasă
ceață.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)