Autor:
Rainer Maria Rilke
Cum să-mi țin sufletul acesta-cum
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ți către altceva,din afară?
Ah,cum aș vrea să-l pot ascund acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin ,tăcut, unde nimic
nu-i lung fior,de câte ori adâncu-ți se-înfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi,e-o-mbrățișare
și ne cuprinde ca arcușul care
din două coarde-același sunet smulge.
Ci cărui instrument îi suntem strună?
Ce cântăreț ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
sâmbătă, 22 septembrie 2012
duminică, 16 septembrie 2012
Poveste sentimentală
Autor:
Nichita Stănescu
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte și înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
și deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte și înapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
Nichita Stănescu
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte și înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
și deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte și înapoi,
și cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.
sâmbătă, 8 septembrie 2012
Iubește-mă !
Delia Stăniloiu
Iubeşte-mă cât necuprinsul mării
Într-un taifun ascunde-mi azi sărutul
Să nu mai simt arsura şi-nceputul
Iar tu să nu mă mai poţi da uitării.
Iubeşte-mă ca soarele-n amiază
Dogoritor, intens apoi, molatec
Refugiată-ntr-un amurg tomnatec
Să-ntrezăresc surâsului tău rază.
Iubeşte-mă ca noaptea cea opacă
Când beznele îmi sunt deja ostile
Şi lasă-mă să sper încă la zile
Când pot să spun: Iubire?...şi ce dacă...
Iubeşte-mă şi dincolo de moarte
Când voi fi doar un nume pe o piatră
Când focul, va fi doar cenuşă-n vatră
Iar eu, mă voi muta cu totu-n carte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)