Despre mine

Fotografia mea
Veselă, sociabilă, visătoare

joi, 22 decembrie 2011

De-abia plecaseși

Autor : Tudor Arghezi


                          De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
                          Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
                          Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. ...
                          Nu te-ai uitat o dată înapoi!

                          Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
                          Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

                          Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
                          Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
                          Nu te oprise gândul fără glas.
                          De ce-ai plecat? De ce-ai fi mai rămas ?


luni, 12 decembrie 2011

La chaude chanson

Autor :Anna de Noailles(1876-1933)
(Poetă franceză de origină greco-română)


                  La guitare amoureuse et l'ardente chanson
                  Pleurent de volupté, de langueur et de force
                  Sous l'arbre où le soleil dore l'herbe et l'écorce,
                  Et devant le mur bas et chaud de la maison.

                  Semblables à des fleurs qui tremblent sur leur tige,
                  Les désirs ondoyants se balancent au vent,
                  Et l'âme qui s'en vient soupirant et rêvant
                  Se sent mourir d'espoir, d'attente et de vertige.

               - Ah ! quelle pâmoison de l'azur tendre et clair !
                  Respirez bien, mon coeur, dans la chaude rafale,
                  La musique qui fait le cri vif des cigales,
                  Et la chanson qui va comme un pollen sur l'air...


sâmbătă, 3 decembrie 2011

Și dacă mâine...

Și dacă mâine...
Autor: Violeta Petre



                            Şi dacă mâine nu va mai veni
                            Şi stele-n noapte n-or mai fi să fie,
                            Pe buze eu sărutu-ţi voi opri
                            Şi aripa din zborul tău spre veşnicie.

                            Şi dacă ploi din nori nu se vor cerne
                            Să spele lacrima din toamnele cuminţi,
                            Eu voi opri surâsul tău din gene
                            Şi dorul tău, icoană printre sfinţi.

                            Şi dacă stele de argint nu vor mai fi
                            În noaptea cea cu vise şi poveşti
                            Voi inventa un basm, şi vei veni
                            Cum fac de fiecare dată, când nu eşti...

duminică, 13 noiembrie 2011

Trăiesc printre cuvinte

Autor : Gh.Ungureanu


                           Deasupra gândurilor mele e-un cer întunecat
                           Şi nu-mi găsesc cărare spre vechile-amintiri,
                           E totul ca-ntr-o toamnă din care am plecat,
                           Să te-ntâlnesc la poarta, aceleeaşi iubiri.

                           Să-mi ningă pe la tâmplă, să plouă cu durere,
                           Când două anotimpuri, împart aceleaşi nopţi,
                           Să-mi lunece prin gesturi, sălbatică plăcere,
                           Să plângă depărtarea zdrobind închise porţi.

                           Trăiesc printre cuvinte cu rostul lor nebun,
                           Chemând adolescenţa, din anii tăi pierduţi
                           Şi n-am încă curajul, s-aştept şi să îmi spun,
                           Că n-ai să poţi cândva, din ei să-mi împrumuţi.

                           Vor răsări si stele, va ninge rar si vor fi ploi,
                           Aceleaşi triste-amurguri vor sta pe lângă mine,
                           Pentru că-n toamna vieţii, renaştem amândoi
                           Şi doar singurătatea , va rătăci spre tine.  


vineri, 11 noiembrie 2011

Deruta

Autor: Raluca  Preda


                             Dorul meu zboară la întâmplare
                             Dezordonat
                             Ca un fluture alungat
                             Pentru care
                             Florile toate s-au scuturat.

                             Dragostea mea hoinărește
                             Printre voi, fără rost
                             Se tot rotește
                             Ca un suflet pierdut
                             în căutare
                             de trup, de-adapost.

                             Lacrimile mele s-au risipit
                             în alunecare
                             Ca un izvor revărsat
                             Ce drumul spre mare
                             Cândva l-a uitat.

                             In acest teritoriu necunoscut,
                             iluzoriu
                             E cineva care are
                             din întâmplare
                             O busolă, cu împrumut ?

marți, 8 noiembrie 2011

Te-am așteptat...

Autor : Silvia Gurău

                            Te-am așteptat cândva plângând,străine,
                            Credeam că tu ești visul meu și calea...
                            Dar...ai trecut zâmbind pe lângă mine
                            Și mi-ai lăsat în suflet toată jalea!

                            Am adunat un dor,un gând,un vis
                            Din speranța regăsirii noastre,
                            Amestecate rânduri am tot scris
                            Povestea mea, a ta,a gândurilor caste...

                            Te-am așteptat să vii,sub cetina de brad,
                            Eu,adormita fată fată din frunza toamnei tale...
                            Și am lăsat să ardă,ce-n mine a tot ars,
                            Speranța întâlnirii din lunga noastră cale!

                            Te-am așteptat,străine!Dar ai ales tăcerea...
                            Doar eu mai țin aprinsă în noapte o lumină.
                            Și tot privind la cerul ce-mi oglindea durerea,
                            Îți spun fără regrete:”Rămâi în lumea ta străină!”




duminică, 30 octombrie 2011

Chanson d”automne

Autor :Paul Verlaine
(1844-1896)
Portret de Gustave Courbet





Chanson d”automne


                     Les sanglots longs
                     Des violons
                     De l'automne
                     Blessent mon coeur
                     D'une langueur
                     Monotone.

                     Tout suffocant
                     Et blême, quand
                     Sonne l'heure,
                     Je me souviens
                     Des jours anciens
                     Et je pleure;

                     Et je m'en vais
                     Au vent mauvais
                     Qui m'emporte
                     Deçà, delà
                     Pareil à la
                     Feuille morte.

                                                                                                              
                     Cântec de toamnă

                     Al toamnei cânt,
                     Viori de vânt
                     Îl plâng topite
                     Lovindu-mi lin
                     Sufletul plin
                     De corzi rănite

                     Decolorat
                     Şi sugrumat
                     Când ora bate
                     Plângând ascult
                     La vremi de mult
                     Îndepărtate

                     Şi-n vânt mă las
                     În răul pas
                     Care mă poartă
                     Din loc în loc
                     Acelaşi joc
                     De frunză moartă

joi, 27 octombrie 2011

Seară de toamnă

Seară de toamnă
Autor : Duiliu Zamfirescu

                            
                              Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
                              Prin frunze reci doar un fior adie;
                              S-arată-n deal, cu fața purpurie,
                              A nopților fermecatoare Doamnă.

                              Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie
                              Strălucitoarea-i negură albastră,
                              O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
                              Atâta farmec ar putea descrie!

                              Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
                              In umbra lui mă simt prins de tristețe:
                              Există oare-atâta frumusețe
                              In fire, — asa cum o simți tu, poetul?

joi, 20 octombrie 2011

Cântec în doi




Autor: Lucian Blaga


                                        Și vine toamna iar'
                                        ca dup-un psalm aminul.
                                        Doi suntem gata să gustăm
                                        cu miere-amestecat veninul.

                                        Doi suntem gata s-ajutăm
                                        brândușile ardorii
                                        să înfloreasca iar' în noi
                                        și-n toamna-aceasta de apoi.

                                        Doi suntem, când cu umbra lor
                                        ne împresoară-n lume norii.
                                        Ce gânduri are soarele cu noi --
                                        nu știm, dar suntem doi.


vineri, 14 octombrie 2011

Vis albastru

Autor :0ELLA41



                            Azi,sufletul meu pluteşte departe...
                            Pluteşte...undeva...aproape de Marte...
                            Îl cheamă albastrul, de nori neatins,
                            Ar vrea să cuprindă al său necuprins...

                            Şi pacea adâncă, ţesută de astre,
                            Învăluie zborul de aripi albastre...
                            Plutesc în Iubire...mă-nalt în Lumină...
                            Îmi picură-n suflet trăirea divină.




marți, 11 octombrie 2011

Yo voy soñando caminos

Autor : Antonio Machado
(poet spaniol -1875-1939))


                                  Yo voy soñando caminos
                                  de la tarde. ¡Las colinas
                                  doradas, los verdes pinos,
                                  las polvorientas encinas!...
                                 ¿Adónde el camino irá?
                                  Yo voy cantando, viajero
                                  a lo largo del sendero...
                                 - la tarde cayendo está-.
                                 "En el corazón tenía
                                  la espina de una pasión;
                                  logré arrancármela un día:
                                  ya no siento el corazón".

                                 Y todo el campo un momento
                                  se queda, mudo y sombrío,
                                  meditando. Suena el viento
                                  en los álamos del río.

                                  La tarde más se oscurece;
                                  y el camino que serpea
                                  y débilmente blanquea
                                  se enturbia y desaparece.

                                 Mi cantar vuelve a plañir:
                                 "Aguda espina dorada,
                                 quién te pudiera sentir
                                 en el corazón clavada".

Merg visând drumuri
pe-nserat. Colinele
aurii,pinii verzi ,
stejarii prăfuiți !...

Încotro duce drumul?
Eu,drumețul,merg cântând
de-a lungul drumului...
-se lasă seara-
” in inimă purtam,
ghimpele unei iubiri ;
într-o zi am reușit să-l smulg:
Și inima nu mi-o mai simt”.

Și întregul câmp pentru o clipă
rămâne mut și întunecat,
meditând.Răzbate vântul
printre plopii de lângă râu.

Seara devine mai întunecoasă;
și drumul care șerpuiește,
capătă o culoare albicioasă,
se estompează și dispare.

Si cântecul meu devine șoaptă :
”Ascuțit ghimpe aurit,
Cine ar putea să te poarte,
în imină înfipt.”

joi, 6 octombrie 2011

Floarea

Autor : Al.Pușkin



                                     O floare veștedă zăresc
                                     Ce-a fost uitată între pagini,
                                     Și-un vis ciudat,nepământesc
                                     Trezește-n pieptul meu imagini.

                                     Pe unde a-nflorit,și când?
                                     De care Mai a avut parte?
                                     Și cine a rupt-o,cu ce gând?
                                     Și pentru ce a pus-o-n carte?

                                     Să amintească-un bun rămas?
                                     Vreo întâlnire sub murmure?
                                     Sau vreo plimbare-n molcom ceas
                                     Pe câmp ori poate prin pădure?

                                     Mai sunt pe lume el și ea?
                                     În ce ungher se află oare?
                                     Sau pote-s veștejiți așa,
                                     Precum aici această floare?

Traducere de George Lesnea





duminică, 25 septembrie 2011

Iubire



Lucian Blaga : Iubire

                                    Iubești - când ulciorul de-aramă
                                    se umple pe rând, de la sine
                                    aproape, de flori și de toamnă,
                                    de foc, de-anotimpul din vine.

                                    Iubesti - când suavă icoana
                                    ce-ți faci în durere prin veac
                                    o ții înrămată ca-n rana
                                    străvechiului verde copac.

                                    Iubești - când sub timpuri prin sumbre
                                    vâltori, unde nu ajung sorii,
                                    te-avânți să culegi printre umbre
                                    bălaiul surâs al comorii.

                                    Iubești - când simțiri se deșteaptă
                                    că-n lume doar inima este,
                                    că-n drumuri la capăt te-așteaptă
                                    nu moartea, ci altă poveste.

                                    Iubești - când întreaga făptură,
                                    cu schimbul, odihnă, furtună
                                    îți este-n aceeasi măsură
                                    și lavă pătrunsă de lună.

duminică, 18 septembrie 2011

Le pont Mirabeau

Guillaume Apollinaire (Alcools)
Le Pont Mirabeau

                            Sous le pont Mirabeau coule la Seine
                            Et nos amours
                            Faut-il qu'il m'en souvienne
                            La joie venait toujours après la peine.

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                            Les mains dans les mains restons face à face
                            Tandis que sous
                            Le pont de nos bras passe
                            Des éternels regards l'onde si lasse

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                            L'amour s'en va comme cette eau courante
                            L'amour s'en va
                            Comme la vie est lente
                            Et comme l'Espérance est violente

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                            Passent les jours et passent les semaines
                            Ni temps passé
                            Ni les amours reviennent
                            Sous le pont Mirabeau coule la Seine

                            Vienne la nuit sonne l'heure
                            Les jours s'en vont je demeure

                  Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
                  Ca dragostea noastră
                  Să-mi amintesc că orice-alin
                  Venea tarziu, doar după chin

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopti, trec, eu rămân

                  Stam mână-n mână, ochi în ochi
                  cu-ardoare
                  Privindu-ne pe când
                  In undă, sub arcada acestor mâini răsare
                  Un cer cu veșnice priviri tremurătoare

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopți trec, eu rămân

                  Iubirea trece-asemeni undei blânde
                  Iubirea se duce
                  Și viata lentă ne pătrunde
                  Speranța strigă cu priviri flămânde

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopți trec, eu rămân

                  Curg zilele spre un alt destin
                  Nici timpul nu se-ntoarnă-acum
                  Iubirile nu mai revin
                  Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin

                  Bate ora-n alt tărâm
                  Zile, nopți trec, eu rămân

vineri, 16 septembrie 2011

Lied


                                  LIED
                                            (A.O.Teodoreanu)
                                                                                                                                                                                                                                                   
                                 Toamna a căzut
                                 Peste parcul mut.
                                 Tainicule dor,
                                 In zadar te alint.
                                 Trandafirii mor.
                                 Visurile mint.

                                 Toamna trece acum.
                                 Invelită în fum.
                                 Unde-i de argint
                                 Glasul ei sonor?
                                 Trandafirii mor.
                                 Visurile mint.

                                 Toamna mi te ia,
                                 Vis stingher, cu ea.
                                 Lacrimă de dor
                                 Strop de mărgărint.
                                 Trandafirii mor.
                                 Visurile mint.


sâmbătă, 30 iulie 2011

Sonetul XXIX

Shakespeare

                               Când alungat de Soartă şi priviri,
                               Deplâng tot singur felul meu proscris,
                               Şi tulbur cerul surd cu tânguiri,
                               Şi mă privesc, hulind al sorţii vis,

                               Plin de speranţă vrând să fiu şi eu,
                               Prieteni mulţi în juru-mi adunând,
                               Dorindu-mi rostul altei vieţi mereu,
                               Care mă-ncântă prea puţin având;

                               Dispreţuind în mine aste gânduri,
                               Te întâlnesc, şi simţul meu hoinar,
                               Cum saltă-n zori o ciocârlie-n crânguri,

                               Înalţă imn spre-al cerului hotar;
                               Comoară ţi-e iubirea-n amintire
                               Că n-aş cerşi a regilor ursire.


marți, 26 iulie 2011

Amurgeste purpuriul

Autor :Serghei Esenin
Traducere : George Pașa


                                 Amurgeşte purpuriul
                                 Peste pânza de azur.
                                 Râde-n lacrimi clopoţelul
                                 Prin poiana dimprejur.

                                 Se-ntunecă pe vâlcele,
                                 Muşchiul pare de argint,
                                 Iară luna printre stele
                                 Pare-un corn alb sfâşiind.

                                 O troică pe drum goneşte
                                 Către hora-ntinsă-n sat.
                                 Caii-aleargă nebuneşte,
                                 Fetele privesc prin gard.

                                 Pare-a fi cuprins de streche
                                 Vizitiul cel frumos.
                                 Dându-şi cuşma pe-o ureche
                                 El salută majestuos.

                                 Mai roz decât o cămaşă
                                 E-amurgul întins pe văi.
                                 Iar trăsura aurită
                                Trece-n zvon de zurgălăi.

duminică, 24 iulie 2011

Colocviu sentimental

Colloque sentimental
Auteur : Paul Verlaine


                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux formes ont tout à l'heure passé.

                         Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
                         Et l'on entend à peine leurs paroles.

                         Dans le vieux parc solitaire et glacé
                         Deux spectres ont évoqué le passé.

                       -Te souvient-il de notre extase ancienne?
                       -Pourquoi voulez-vous donc qu'il m'en souvienne?

                       -Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom?
                        Toujours vois tu mon âme en rêve? -Non.

                       -Ah! les beaux jours de bonheur indicible
                        Où nous joignions nos bouches! -C'est possible.

                        Qu'il était bleu, le ciel, et grand l'espoir!
                       -L'espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

                        Tels ils marchaient dans les avoines folles,
                        Et la nuit seule entendit leurs paroles.

                                         Colocviu sentimental

                        În parcul vechi si rece si pustiu,
                       Trec doua umbre-n ceasul cenusiu.

                        Li-s ochii ofiliți, au buze moi
                        Și deslușești cu greu ce-și spun în doi.

                        In parcul vechi și rece și pustiu,
                        Nălucile își fac trecutul viu.

                      -Iți amintești extazul nostru vechi?
                      -Ce tot îmi torci trecutul în urechi!

                        Dar astăzi, mă mai strigi pe nume tu
                        Și-n vis îți mai răsar eu oare? - Nu.

                      -Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
                       Când gurile ni se uneau! - O fi...

                     - Ce bolți albastre, ce speranțe mari!
                     - Speranța-i azi prin norii funerari.

                       Și astfel merg stârnind ovăzu-n drum
                       Și noaptea îi aude doar, prin fum...


sâmbătă, 23 iulie 2011

Sonet II

Autor :Mihai Eminescu


                              Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece
                              Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm,
                              Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm,
                              Minune cu ochi mari și mînă rece.

                              O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
                              Privirea ta asupra mea să plece,
                              Sub raza ei mă lasă a petrece
                              Și cînturi nouă smulge tu din liră-mi.

                              Tu nici nu știi a ta apropiere
                              Cum inima-mi de-adînc o liniștește,
                              Ca răsărirea stelei în tăcere;

                              Iar cînd te văd zîmbind copilărește,
                              Se stinge-atunci o viață de durere,
                              Privirea-mi arde, sufletul îmi crește